Contracte

• Verificarea contractelor primite de la terti sau a celor existente in companie;

• Identificarea clauzelor nefavorabile sau nelegale cuprinse in contracte;

• Modificarea contractelor astfel incat acestea sa corespunda normelor legale dar care, in egala masura, sa avantajeze compania;

• Redactarea unor contracteonoi care sa cuprinda clauze speciale, preferentiale, de confidentialitate si/sau raportate la un specific al activitatii companiei;

• Prezentarea unor opinii juridice in companie dar si la terti cu privire la impactul semnarii, prelungirii sau rezilierii unui contract in functie de clauze impuse;

• Prezenta alaturi de conducerea companiei la sustinerea si negocierea unui contract;

• Redactare acte aditionale si anexe;

• Supervizarea intocmirii actelor si prezenta alaturi de asociati, la notariat, acolo unde semnarea unui contract necesita autentificare;

• Atestarea contractelor, declaratiilor si oricaror alte acte care nu necesita autentificare notariala